CNP Reader V3

CNP Reader V3

Caracteristici:

*extrage sexul din CNP (ex: Barbat)

*extrage data nasterii din CNP (ex: Duminica, 03.06.2018)

*extrage judetul din CNP (ex: Alba)

*verifica daca CNP-ul este valid

Noutati in V3 fata de v2.0.1:

*multe schimbari in modul de rulare al aplicatiei

*o interfata prietenoasa

In viitor:

*aplicatie Android

*generare CNP

Download links:

*CNPReaderV3-install.exe (necesita instalarea sa si a JRE, nefiind o aplicatie populara, antivirusul va poate da avertismente in privinta lui, dar programul nu are nici un virus sau orice lucru ce v-ar putea afecta PC-ul in mod negativ)

*CNP Reader v2.0.1.exe (nu necesita instalare, ruleaza direct pe orice PC fara nici o problema).

Clevo P650RS Gaming Laptop Review

Introducere

În toamna anului trecut am plecat la facultate. Deoarece vechiul meu laptop era mult prea mare si greu de carat, m-am hotărât să îmi caut unul nou, mai uşor. Am vrut să fie tot unul de gaming, deoarece voiam cele mai bune performanţe, pentru a mă putea bucura de orice joc fără probleme şi pentru a face orice altă activitate fără bătăi de cap. În acest review voi vorbi despre Clevo P650RS, despre cei care îl vând şi îl voi compara cu vechiul meu laptop doar pentru a vedea cam cât de mult a evoluat tehnologia în ultimii 6 ani.

TekAdvice

Cine sunt cei de la TekAdvice? Cred că singurii care vând laptopuri Clevo la noi în ţară. Site-ul lor este tekadvice.ro şi l-am descoperit întâmplător pe un forum în timp ce mă interesam de viitorul meu laptop. Nu auzisem până atunci nici de ei şi nici de Clevo şi totuşi cumva m-am decis să le dau o grămadă de bani. M-am riscat puţin, dar a meritat. Am vorbit cu ei, totul a decurs perfect şi într-o manieră profesională. Oferă 2 ani garanţie la toate laptopurile. Eu unul nu am avut probleme cât să trebuiască să îl trimit înapoi la ei, dar din ce am mai citit între timp sunt foarte profesionişti şi nu îţi fac probleme. Site-ul e uşor de utilizat şi mai oferă şi transport gratiut. Ce e şi mai fain este că au şi un forum unde îţi răspund foarte repede dacă ai o întrebare.

Clevo

Cum spuneam nici de Clevo nu mai auzisem. Aparent ei nu prea vând laptopuri la cumpărători direct, ci unor firme care îşi aplică brand-ul şi câteva chestii de-ale lor particulare şi apoi le vând. Ei ca producători sunt o firmă foarte mare şi cunoscută, dar fiind mai mult în spatele cortinei, e puţin probabil să fii auzit de ei. Şi da, Alienware obişnuiau să fie Clevo înainte să-i achiziţioneze cei de la Dell.

Clevo P650RS

Voi începe prin a prezenta mai exact ce are laptopul meu ca şi specificaţii.

Ecran

15.6”(39.62cm) IPS FHD (1920x1080) 16:9 panel, 3.5mm - NVIDIA® G-SYNC

Ecran

15.6”(39.62cm) IPS FHD (1920x1080) 16:9 panel, 3.5mm - NVIDIA® G-SYNC

Procesor

Intel Core i7-6700HQ Quad Core (SkyLake) 2,6 - 3,5 Ghz 6MB L3 47W

Procesor

Intel Core i7-6700HQ Quad Core (SkyLake) 2,6 - 3,5 Ghz 6MB L3 47W

Placa Video - GPU

NVIDIA® GeForce GTX 1070 (N17E-G2) 8GB GDDR5 Video RAM

Memorie DDR4 SO-DIMM

2x8GB HyperX IMPACT 2133MHz SODIMM DDR4

HDD/SSD Bay 1

240GB 2.5" SSD, SATA 6 Gb/s (upto 559MB/sR | 514MB/sW)

HDD/SSD Bay 1

240GB 2.5" SSD, SATA 6 Gb/s (upto 559MB/sR | 514MB/sW)

SSD Bay 2

Fara HDD instalat Bay 2

M.2 SSD PCe+SATA Bay

128GB SAMSUNG SM951 M.2, PCIe NVMe (up to 2000MB/R, 650MB/W)

M.2 SSD PCe+SATA Bay

128GB SAMSUNG SM951 M.2, PCIe NVMe (up to 2000MB/R, 650MB/W)

Card WiFi + Bluetooth

Intel® Dual Band Wireless-AC 8260

Modem WWAN 3G/4G

Fara modem

Preţul total a fost de 8521 RON (~1870 EUR). Un preţ într-adevăr destul de mare, însă trebuie să luăm în considerare faptul că l-am luat când noua generaţie Pascal de la NVidia de abia apăruse şi nici măcar nu se găseau la noi în România încă laptopuri cu aceste plăci video, ei fiind singurii. De asemenea pentru o configuraţie asemănătoare, un laptop de la Asus costa în jur de 2000 EUR pe atunci pe Amazon.

Astăzi un model asemănător cu al meu (cu diferenţe precum Intel Core i7-7700HQ şi M.2 SSD de 256GB şi, deşi nu sunt sigur de această informaţie şi ar trebui să vă interesaţi, ecran de 120 Hz) vă duce undeva pe la 8631 RON. Desigur, laptopurile de la ei sunt configurabile, aşa că vă puteţi pune mai mult RAM şi să-l faceţi o bestie şi să coste mai mult sau puteţi opta pentru un GTX 1060 şi să îl faceţi mult mai ieftin.

Acum că l-am prezentat să trecem la review-ul în sine.

Laptopul arată cam aşa: 

În mod special nu am curăţat laptopul înainte de a-l fotografia. Din păcate atrage amprentele.

Pe partea stângă se găsesc 2xUSB 3.0, 2xUSB 3.1 Type-C, 1xmDP (v1.3) şi locul pe unde iese aerul de la un cooler.

Pe partea dreaptă se găsesc Kensington Lock, RJ-45, 1xUSB 3.0, 6-in-1 Card Reader, SIM slot (care va funcţiona doar dacă optaţi pentru un modem), S/PDIF + microfon + căşti.

În spate alimentare, HDMI 2.0, mDP 1.3, un alt loc pe unde iese aerul de la alt cooler.

În faţă doar led-uri cu diferite semnificaţii.

Nu am ce spune, design-ul îmi place la nebunie. Are un aspect mai elegant şi simplu, nu unul ţipător cum folosesc marii producători. Construcţia este de calitate. Din păcate aşa cum am menţionat şi mai sus şi se vede şi în poze cam atrage amprentele, aşa că dacă vreţi să arate perfect va trebui să îl ştergeţi destul de des.

Laptopul nu este foarte mare, având dimenisunile: 385mm (W) × 271mm (D) × 25mm (H) şi o greutate de 2,5 kg, ceea ce l-a făcut destul de uşor de cărat pentru mine (vechiul meu laptop având 4,3 kg) şi fiind mult mai mare. Uitaţi şi o comparaţie de mărime: 

Vechiul meu laptop este un Asus G74Sx, o bestie apărută prin 2011, ce a costat în jur de 8000 RON.

Are tehnologia 3D Vision şi un ecran de 120Hz.

Din păcate laptopul este însoţit de un power brick destul de mare şi greu:

Tot din imagini se poate observa să există o grămadă de porturi pentru toate nevoile, ceea ce nu prea găseşti pe alte laptopuri. 

Un alt lucru care mie personal îmi place foarte mult este locul unde intră alimentarea în laptop. La cel vechi era undeva pe partea dreaptă şi era destul de greu dacă priza era undeva în stânga. Aşa, fiind în spate şi având o formă foarte bună cablul, nu îmi mai fac griji. De asemenea cablurile sunt destul de lungi cât să nu fie o problemă dacă priza e mai îndepărtată.

A se observa că nu are loc pentru discuri. Mie unul nu prea mi-a păsat, dar dacă aveţi DVD-uri, Blu-Ray-uri sau altceva cu care vreţi să lucraţi, vă va trebui un Reader sau Writer extern.

Când am cumpărat laptopul pe site scria că trebuia să aibă tastatură iluminată în albastru. Am fost surprins plăcut să aflu că avea de fapt tastatura iluminată RGB, lucru care se vede şi într-o poză de mai sus şi care este acum specificat şi pe site. Aceasta e împărţită în trei zone la care vă puteţi alege culoarea după preferinţe. Pe lângă asta mi se pare foarte comodă şi bună.

Trackpad-ul este de asemenea destul de bun. Nu am pus eu mâna pe prea multe ca să îmi dau cu părerea, dar îşi face treaba bine şi nu am avut probleme cu el. Între click dreapta şi click stânga se află un cititor de amprente care s-a dovedit a fi surprinzător de util.

Difuzoarele nu sunt spectaculoase, dar îşi fac şi ele treaba bine. Redau ok o gamă destul de largă de sunete şi sunt destul de puternice. Varianta de 17 inch are şi un subwoofer, din câte ştiu, deci ar trebui să stea mai bine la acest capitol.

Camera web este surprinzător de bună. Şi este însoţită de două microfoane care sunt printre cele mai bune pe care le-am întalnit. Foloseam destul de des laptopul pentru a mă înregistra atunci când cântam la pian pentru că prindea foarte bine sunetele. De asemenea nu am nici o problemă prin a mă plimba prin cameră în timp ce vorbesc pe Skype cu cineva, sunt sigur că mă va auzi bine fără probleme.

Ecranul este FullHD, ceea ce pentru mine este mai mult decât suficient. Redă culorile destul de bine, iar detaliile sunt foarte clare chiar şi în unghiuri foarte mari. De asemenea ecranul este G-Sync, o tehnologie incredibilă pe care trebuie să o folosiţi ca să o înţelegeţi. Din păcate are şi minusuri cum ar fi că este doar de 60Hz, ceea ce înseamnă că dacă jocurile vor trece de 60fps nu veţi observa asta pe ecran. Trecerea de la 120 la 60 a fost destul de grea dar m-am obişnuit într-un final. Din câte ştiu, dar nu sunt sigur, modelele mai noi sunt de 120Hz. Să nu mă înţelegeţi greşit, 60Hz nu este ceva rău, doar că se poate şi mai bine şi pentru majoritatea care nu joacă foarte competitiv FPS-uri nici nu va conta. Alt minus destul de cunoscut al modelului acesta, care probabil s-a remediat în versiunea nouă, este light bleed-ul. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când ecranul e complet negru în unele zone se vede mai multă lumină decât în altele. Din fericire laptopul meu nu are decât anumite părţi insesizabile care oricum nu m-ar fi deranjat. Deci pentru mine nu a fost o problemă. O altă caracteristică la care ar mai trebui îmbunătăţiri e luminozitatea. Nu e rea, dar se poate mai bine.

Înainte să trec la ce e cel mai important, am să vorbesc de ceva ce era foarte important pentru mine şi anume bateria. Da, l-am luat pentru jocuri, dar aveam nevoie să-l folosesc şi la facultate şi nu voiam să mă car cu alimentatorul după mine, mai ales că era aşa mare. Spre surprinderea mea am reuşit să scot din el până la 8 ore (asta bineînţeles în condiţii destul de stricte, gen Power Saving mode şi folosind Optimus (sau mai clar placa video integrată de la Intel, nu cea de la NVidia). În mod de folosire mai intensiv poate ţine oriunde între 4-6 ore, ceea ce pentru mine a fost perfect dar şi surprinzător. Vechiul laptop ţinea 2-3 ore în aceleaşi condiţii în care obţineam 8 pe acesta. Nu am încercat să mă joc pe baterie, probabil ţine mult mai puţin aşa şi performanţele oricum sunt limitate.

Performanţa laptopului este uimitoare. M-am jucat cele mai noi şi intensive din punct de vedere grafic jocuri şi pe toate am reuşit să le rulez la 1080p60 cu totul la maxim (sau cu mici ajustări). Nu ştiu dacă mulţi ştiu, dar până anul trecut plăcile video din laptopuri erau considerabil mai slabe decât cele din desktopuri. Cu generaţia Pascal totul s-a schimbat. Acest GTX1070 din laptopul meu are aproape aceleaşi performanţe ca cele ale unui desktop, lucru care încă mă lasă cu gura căscată. Chiar şi jocurile prost optimizate rulează fără probleme pe el. Nu vreau să intru prea mult în detalii, pentru că benchmark-uri se găsesc peste tot pe net. De exemplu Rise of the Tomb Rider atinge la 1080p Very High 111 fps-uri, Star Wars Battlefront ajunge până la 91 fps-uri în aceleaşi condiţii, sau poate ajunge la 60fps cu setări medii dar la rezoluţie 4K. Acum personal joc HellBlade fără nici o problemă cu totul la maxim la 1080p60 şi de asemenea Ghost Recon Wildlands, cu mici ajustări, fiind destul de prost optimizat.

Un alt lucru important este cum se descurcă coolerele, iar răspunsul este surprinzător de bine. Pe călduri infernale în cel mai intensiv joc laptopul ajunge la 80 de grade, iar atunci când e răcoare poate rămâne chiar în jur de 60-70 de grade. Când nu e în jocuri este deosebit de rece şi silenţios. Au fost nişte probleme la început cu faptul că erau cam zgomotoase, dar au fost rezolvate cu un update BIOS.

Au mai fost şi alte mici probleme ce au fost rezolvate prin update-uri BIOS, aşa că nu mai merită precizate, având în vedere că dacă veţi cumpăra unul acum va veni cu ultima versiune.

Concluzie

Sper că nu am ratat nici un aspect important, dar desigur dacă aveţi întrebări mi le puteţi adresa oricând în comentarii. Sunt foarte mulţumit de achiziţie şi consider că este unul dintre laptopurile cele mai bune ca raport preţ pe calitate. Nu este perfect, dar problemele sale sunt uşor de trecut cu vederea şi sunt sigur că o bună parte din ele au fost rezolvate la modelele mai noi. Aşa că dacă sunteţi în căutarea unui laptop bun de gaming vi-l recomand cu încredere.

Vi se pare prea scump sau prea performant pentru ce vă doriţi? Aruncaţi o privire pe site-ul lor. Au mai multe modele customizabile de la casual la adevărate bestii cu GTX 1080 în SLI. 

Rating final: 9. Recomand.

Drama - Piesa fara final

Piesa fără final

Nițu Mihai Alexandru

3 personaje:

- Victor

- Andreea

- Vladimir

Acțiunea se petrece într-o sală de teatru.

Vladimir și Andreea intră în scenă vorbind unul cu celălalt despre orice și râzând. Se așază în mijlocul scenei pregătiți să joace o scenetă (ea - Otilia, el - Tudor). Intră în scenă și Victor cu un scaun pe care și-l așază cu fața la ei.

Andreea (schimbându-și atitudinea pentru a se adapta caracterului Otiliei, către Vladimir): Zău că nu mai pot. Am încercat să mă despart de el, dar nu știu de ce... pur și simplu mi se pare imposibil.

Vladimir: De ce? Încă îl mai iubești?

Andreea: Firește că nu! Altfel nu am fi aici în această situație destul de jenantă. Cred că... pur și simplu m-am obișnuit cu el.

Vladimir: Nu-ți înțeleg motivele, Otilia! Tu știi prin câte am trecut ca să fiu aici? Știi cât mi-a trebuit ca sa plănuiesc plecarea asta? Ți-ai făcut bagajele?

Andreea: Da...

Vladimir: Şi? Unde sunt?

Andreea: Nu le-am luat cu mine. Iartă-mă, Tudor! Îmi pare atât de rău... dar nu mai pot pleca.

Vladimir: Otilia, fii serioasă şi adu-ţi bagajele. Mai este puţin şi decolează avionul. Trebuie să plecăm cât mai repede.

Andreea: Îmi pare rău, Tudor! Dar nu îl pot părăsi. Tot ce a fost între noi a fost frumos, însă ca orice lucru frumos este sortit să se termine repede. Aici este finalul nostru!

Andreea dă să plece însă Vladimir o prinde de mână şi o întoarce cu faţa la el, îmbrăţişând-o.

Andreea (privindu-l întristată şi înspăimântată): Ce ai de gând să faci?

Victor (începând să aplaude): Bravo! Bravo! Bravo! (se ridică şi se duce între ei) Bravo, Andreea! Bravo, Vladimir! A fost cea mai bună reprezentaţie a voastră! Sincer! Dacă o să fiţi aşa şi în seara spectacolului s-ar putea să rămânem în istoria teatrului.

Vladimir: Adu-mi aminte, te rog, când este spectacolul?

Victor: Ah, uitucule! Cum să uiţi cea mai importantă dată din viaţa ta? Săptămâna viitoare. Peste fix 5 zile.

Vladimir: Doar 5 zile. Hmm. Şi ştii ce urmează să te întreb.

Victor: Nu am nici cea mai mică idee.

Vladimir: Finalul, Victor! Când ai de gând să scrii finalul? Nu se poate ca asta să fie totul. Ai spus că ai ceva măreţ în minte. Şi sincer să fiu, mă cam obsedează întrebarea asta. Cum se termină totul? Am s-o omor? Am s-o las să plece? Va ieşi un mare mister la iveală? Trebuie să ştiu!

Victor: Nu am apucat să-l scriu. O să vină în curând.

Vladimir: Când? În seara spectacolului?

Andreea: Oh, nu! Eu nu iau parte la cearta asta încă o dată. (iese din scenă)

Vladimir: Uite ce ai făcut... Serios, este o mare presiune pe noi. Ne-am unit cu personajele acestea. Practic suntem ele. Nu merităm să ştim cum vom sfârşi?

Victor: Cum o să mori?

Vladimir: Nu ştiu. Tu să-mi spui. Stai, deci o să mor?

Victor: Nu vorbesc de Tudor, personajul tău. Ci de tine. Cum o să mori?

Vladimir: Nu ştiu. Când va fii să fie. De ce mă întrebi asta şi ce legătură are?

Victor: Exact aşa cum moartea vine pentru tine la un moment cu totul neaşteptat, poate în cel mai prost moment posibil, aşa va veni şi pentru personajul tău.

Vladimir: Eşti nebun de-a binelea!

Victor: Ştii asta de mult. Trebuie să fii nebun ca să scrii aşa. Am nevoie de nebunia mea la fel cum ea are nevoie de mine să existe.

Vladimir: Atunci explică-mi un lucru. De ce nebunia ta nu mă lasă să o sărut pe Andreea? Suntem doi îndrăgostiţi ce am trecut prin atâtea însă nu ne permitem să ne sărutăm măcar o dată? Pare totul fals, o păcăleală.

Victor: Dar nu vrei să vă pun să faceţi dragoste în faţa tuturor? Nu vă las. Aşa este în mintea mea totul. O iubire pură, non fizică. Este o metaforă a realităţii, nu realitatea însăşi. Tu vrei să o săruţi pe ea sau să-i săruţi sufletul?

Vladimir: Ce întrebare mai e şi asta? Nu am cum să-i sărut sufletul.

Victor: Bun. Pe scenă nu sunteţi două trupuri purtătoare de suflete, ci două suflete purtătoare de trupuri. Două suflete nu se pot săruta, însă se pot îmbrăţişa într-un întreg.

Vladimir: Încep să înţeleg de ce ne-ai acceptat tocmai pe noi doi în rolurile astea. Este piesa ta de retragere. Marea piesă a marelui regizor şi scriitor. Actori cu nume grele s-au îngrămădit, dar tu i-ai refuzat pe toţi şi i-ai luat pe Andreea şi Vladimir, doi necunoscuţi inconştienţi care au vrut să-şi încerce norocul. Pe ceilalţi nu i-ai fi putut convinge să-ţi accepte bazaconiile.

Victor: Am vrut ca totul să fie autentic.

Vladimir: Atunci lasă-mă să o sărut!

Victor: NU! Am spus clar! Dacă vrei să o săruţi atât de mult, fă-o în afara scenei mele.

Vladimir iese supărat din scenă.

Victor: Nenorociţi nerecunoscători! Vor să-mi schimbe piesa cu vulgarităţile lor. Aici nu avem loc pentru săruturi ce nu vin din dragoste, pentru moarte, pentru păcat. Au încercat atât de mult să mă convingă să fac o piesă ca toate celelalte. Da, au avut succes, însă pe mine m-au rupt în bucăţele. Atât de triste... părţi din mine uitate, readuse la lumină din cel mai negru întuneric pentru nişte amărâte de aplauze şi aprecieri fără valoare. Scrisul a fost mereu viciul meu. Şi orice viciu are efectele lui negative. Am fumat din inspiraţie până când în interiorul meu nu a rămas decât cenuşă.

Victor se aşază la un pian şi începe să cânte. (dacă nu există pian, se preface) Intră Andreea, îl priveşte şi zâmbeşte.

Andreea: Ce faci măi, nebunule?

Victor (oprindu-se din cântat): Are dreptate... Ar trebui să scriu finalul acela. Problema este că... nu ştiu cum. Aş vrea să fie perfect, aş vrea să fie exact aşa cum mi-aş dori. Dar nu ştiu... Încerc să-mi găsesc inspiraţia, însă vocea aceea din capul meu ce îmi dictează cuvintele s-a oprit. O fi murit. Mult prea devreme. Mult prea tânără.

Andreea (se duce lângă el şi se joacă cu degetele prin părul lui): Nu îţi face griji... Eşti cel mai bun din lumea asta la ceea ce faci. Dacă ar fii după mine aş merge atât de departe încât aş putea spune că eşti cel mai bun la orice. Ai înţeles totul despre viaţă, cum nimeni n-a mai făcut-o.

Victor: Atunci de ce sunt atât de singur?

Andreea: Pentru că nimeni altcineva nu mai înţelege. Piesele tale sunt ca o pastilă. O iei, îşi face efectul pentru o perioadă, însă la final totul revine la normal. Acum înţeleg ce se întâmplă în sufletul tău şi am să joc pe scena aceea ca şi cum aş fi o parte din tine. Însă la final, când aplauzele nu vor mai umple sala şi când lumea se va fi dus acasă, nu pot garanta că nu voi trece în lumea celor orbi din nou. Eşti minunat, eşti viaţa însăşi şi de aceea mi-e frică să aflu finalul. Aşa mi-aş dori să repetăm la nesfârşit...

Victor: Vladimir vrea să te sărute...

Andreea: Poftim?

Victor: În piesă... Mă tot bate la cap cu chestia asta. Spune că altfel nimic nu se simte autentic. Crezi că are dreptate?

Andreea: Nu. Cred că e greu să arăţi dragostea pe scenă fără lucruri care să transmită asta în mod clar. Pentru mine e o provocare. Dar oare de ce insistă?

Victor (se ridică brusc): Mai bine să nu ne gândim la asta. Vrei ceva de băut? O cafea poate?

Andreea: La ora asta? Nu e cam târziu?

Victor: Ah, mereu uit că lumea doarme noaptea, nu ca mine. Atunci un vin poate?

Andreea: Îmi pare rău, sunt cu maşina.

Victor: Tu stai singură, nu? De ce nu stai aici cu mine în noaptea asta? Ne-am putea gândi împreună la un final, iar scaunele astea sunt foarte confortabile pentru un somn mai bun ca niciodată.

Andreea: Victor, eu...

Victor (o întrerupe stânjenit): Un pahar cu apă, atunci?

Andreea: Da, ar fii perfect un pahar cu apă.

Victor: Mă întorc imediat.

Victor iese din scenă. În timp ce Andreea aşteaptă, apare Vladimir.

Vladimir: Victor, să ştii că îmi pare rău. Poate nu trebuia să... (o vede pe Andreea) tu ce cauţi aici? Unde e Victor?

Andreea: Am venit să văd dacă totul e în regulă. S-a dus să-mi aducă nişte apă.

Vladimir: Andreea, să ştii că eu am să-ţi mărturisesc ceva...

Andreea (se emoţionează): Ce?

Vladimir: Crezi că... crezi că un tip ca mine... ar putea... ar putea să...

Andreea: Să ce?

Vladimir: Iartă-mă... Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Pur şi simplu nu îmi găsesc cuvintele...

Andreea: Relaxează-te. Uite, hai să stăm jos.

Cei doi se aşază pe nişte scaune.

Andreea: Lucrăm la piesa asta de destul de mult timp, însă nu ştiu nimic despre tine. Povesteşte-mi cine erai înainte să fii Tudor cel înnebunit după Otilia.

Vladimir: Păi nu sunt prea multe de spus. Fac parte din cei care, atunci când trebuie să spună ceva despre ei, nu o fac deoarece li se pare totul prea banal. Am fost crescut modest, într-o familie modestă. Nu am de ce să mă plâng. Am dus-o destul de bine şi nu am avut niciodată probleme. Doar că asta nu este o poveste interesantă.

Andreea: Ciudat. Mie mi se părea că eşti un om interesant. Uite cum facem. Nu te cunosc. Mă voi preface că nu mi-ai spus nimic până acum. Ia-o de la început. Spune-mi despre tine...

Vladimir: Ok... Începutul meu aparţine ceţii necunoscutului.

Andreea: Aşa... deja e mult mai bine.

Vladimir: Mi-am petrecut tinereţea alergând pe străzile Parisului cu o chitară în spate, cântând pe la colţurile cele mai populate unde lumea adora să mă asculte în fiecare seară. În rest frecventam cafenele alese pe unde agăţam tinere domnişoare gata să cadă pradă unui leu flămând.

Andreea: Hmm. Şi ce s-a întâmplat cu acele domnişoare?

Vladimir: Majoritatea au rezistat o singură noapte. Pur şi simplu nu s-au ridicat la standardele mele.

Andreea: Şi restul?

Vladimir: Restul au avut norocul sau nenorocul să mă cunoască mai bine. În afara acelui pat prăfuit prin care mai trecuseră multe. Atunci când stăteam la birou scriind neîncetat versuri ale unor melodii a căror inspiraţie erau chiar ele, iar uneori lipsa lor. Le plăcea să se joace cu mâinile prin părul meu în timp ce eu le imortalizam prin artă. Toate zâmbeau la început spunându-mi că sunt cel mai bun. Iar la final zâmbetul dispărea de tot. Se uitau la mine cu furie şi ură spunându-mi că sunt cel mai rău.

Andreea: Şi ce s-a întâmplat? Cum ai ajuns aici?

Vladimir: Când în final m-am săturat să pierd persoane dragi mie, am hotărât că Parisul nu mai avea ce să-mi ofere, aşa că am pornit, ca un nebun, pe jos spre locuri îndepărtate şi neştiute. N-aveam nici un plan, nici o destinaţie. Iar când am trecut pe lângă un afiş pe care scria că cel mai mare regizor al lumii caută actori am rămas înţepenit. Am mers cu încredere şi...

Andreea: Iată-te aici.

Vladimir: Nu. Am fost respins. "Cea mai proastă reprezentaţie pe care am văzut-o vreodată!" mi-a zis. Nu mi-a păsat. Mi-am continuat drumul. Dar în alt oraş am dat din nou peste afiş şi m-am dus iar. Doar că de data asta n-am mai jucat nici un rol, ci am fost eu. M-am pus pe mine într-o situaţie imaginară şi m-am dezbrăcat în faţa lui. Metaforic, fireşte. Mi-am dat seama prea târziu că aflase totul despre mine. Mă jertfisem practic în faţa lui. Avea un zâmbet diabolic pe faţa atunci când mi-a spus că sunt perfect şi că i-ar face plăcere să colaborăm. Şi iată-mă aici.

Andreea: Wow. Povestea mea e mult mai banală. Eram o fată simplă de pe stradă, fără trecut şi fără viitor. Când a venit în oraşul nostru cu preselecţiile, trecea în fiecare zi pe lângă mine în drum spre teatru. De la început s-a oprit şi s-a uitat la mine. "Ăştia sunt cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut vreodată" mi-a spus. "Este păcat că îi ţii mereu în pământ. Lumea ar trebui să-i vadă, să se bucure de ei." Şi am mers cu el când mi-a întins mâna. Şi m-a îngrijit şi m-a făcut frumoasă. Am stat lângă el cât timp a căutat şi s-a enervat că nimeni nu era aşa cum voia. M-a pus pe mine la final să încerc, era doar o joacă, însă a rămas uimit.

Vladimir: Ce crezi că o să faci după ce terminăm cu asta? După ce pică acea cortină...

Andreea: Probabil mă voi întoarce acasă.

Vladimir: Acasă?

Andreea: Voi găsi eu un loc pe care să-l numesc acasă... sper.

Vladimir: Ţi-e frică de faptul că se va termina totul brusc?

Andreea: Mi-e frică de acel final. Mi-e frică de această scenă şi de acei oameni, care m-au privit probabil când treceau pe lângă mine pe stradă şi nu au făcut nimic să mă ajute...

Vladimir (îmbrăţişând-o): Hei, hei, gata! O să fie bine...

Andreea (cuibărindu-se la pieptul lui): Iartă-mă... nu sunt decât o biată fetiţă în braţele destinului.

Vladimir: Să înţeleg că asta mă face pe mine destinul tău.

Andreea (ridicându-şi capul şi privindu-l râzând uşor): Da, bănuiesc că se poate spune şi aşa.

Stau şi se privesc uşor apropiindu-se unul de celălalt până când ajung să se sărute. Victor intră atunci în scenă, îi vede şi rămâne împietrit. Îi priveşte puţin apoi înaintează spre ei.

Victor: Văd că deja repetaţi scene care nici măcar nu sunt în piesă.

Cei doi se desprind brusc.

Vladimir (cu un râs nervos): Da. Păi am zis... în cazul în care te răzgândeai în privinţa propunerilor mele să... să fim pregătiţi.

Victor: Da, aşa e foarte bine. (pe un ton glumeţ) Uite, Andreea, ţi-am adus paharul cu apă. Termină-l şi plecaţi de aici. Trebuie să lucrez.

Vladimir (bucuros): Imediat, imediat.

Andreea ia o gură din pahar şi i-l întinde înapoi lui Victor. Vladimir o ia de mână şi ies împreună fugind.

Victor: Aşa, duceţi-vă! Mi-a fost frică să-i spun, iar acum stă în braţele altuia. Am încercat să îi ating sufletul cu blândeţe, dar tot un sărut flămând a închis-o în cuşca iubirii. Nenorocită mai e şi viaţa asta.

Se uită înspre public ca şi cum s-ar uita pe o fereastră.

Victor: Ia uite. Ninge. Deja? Mama obişnuia să mă plimbe cu săniuţa prin tot cartierul. Eu mă uitam în stânga şi în dreapta şi observam. Luam ce ochii îmi ofereau şi modelam după bunul meu plac. Apoi, când aveam chef transformam la final totul în cuvinte. Scriam şi scriam şi scriam. Iar cei ce îmi citeau cuvintele râdeau. Aveam o veselie extremă ascunsă după fiecare frază. Apoi s-a întâmplat o revoluţie bruscă în interiorul meu. Din râsul acela cu lacrimi, au mai rămas doar lacrimile. Tu m-ai fi înţeles, scumpa mea. Dar ai plecat mult prea repede de lângă mine. Acum sunt sortit singurătăţii. De ce m-ai condamnat la o asemnea viaţă?

Se aşază pe scaun şi ia scenariul în mână.

Victor: Cum să fie nenorocitul de final? Aş putea să îi împreunez pe amândoi prin moarte. Să arăt brutalitatea nedreptăţii unei lumi. Când totul pare că merge apare ceva şi strică tot scenariul compus atât de meticulos în mintea ta. Dar nu ar fii mai dureros să îi despart prin moarte? Unul să trăiască cu durerea, iar celălalt să cadă în abisul morţii, singur. Sau... Nu... Aşa, nu... Un astfel de sfârşit nu i l-aş dori nici celui mai crunt duşman. Apariţia speranţei exact atunci când părea că nu mai există, dar să fie prea târziu. Unul să moară crezând că a rămas singur, iar exact înainte ca să-şi dea ultima suflare, să-l vadă pe celălalt întorcându-se la el. Chinul suprem. Nu! Moartea este prea mult! Este vulgar. Nu sunt vulgar. Aceasta este arta! În artă cele mai urâte părţi ale omului nu trebuie arătate cu dezgust, ci trebuie transformate în... Şi totuşi... finalul...

Victor iese din scenă. Revine după puţin timp.

Victor: Mâine este spectacolul, iar finalul nu este gata. Ce-o să le spun? Or să fie atât de supăraţi pe mine... Oh, Doamne, fă-i să nu mai vină...

Andreea intră în scenă. Victor stă cu spatele la ea şi e absorbit de scenariu.

Andreea: Victor?

Victor se întoarce brusc.

Victor: Andreea... ai venit deja... Trebuie să îţi spun ceva...

Andreea: Şi eu...

Victor: Atunci începe tu.

Andreea: Victor... eu şi Vladimir... ne căsătorim.

Victor (se întoarce brusc, distrus): Mă bucur pentru voi. Dar eu am o problemă mai mare... nu am găsit finalul.

Andreea: Dă-l în colo de final, Victor. Nu contează! Nu totul trebuie să aibă un final. Dacă ne e frică de finaluri, le putem evita până vom fi pregătiţi. Nu trebuie să ne forţăm.

Victor: Dar finalul meu este aproape...

Andreea: Cine spune asta?

Victor: Destinul...

Andreea: Este ciudat ştii... aşa destinul a apărut şi în viaţa mea... dar nu sunt sigură dacă îl înţeleg complet. Mă tem să nu fie altfel decât mi se pare mie. Tu ce crezi? Aşa să fie? Sau altul să fie drumul pe care trebuie să-l urmez?

Victor: Du-te, Andreea... Ne vedem mâine la spectacol.

Andreea (dezamăgită): Am înţeles... Păi bine atunci, te las... O seară bună, dragule...

Victor: Asemenea.

Andreea iese din scenă.

Victor: Stai! Te iubesc!

Nici un răspuns.

Victor: Acum ştiu finalul pe care trebuie să-l scriu...

Victor se aşază şi începe să scrie.

Victor: Şi atunci Tudor îi spune... este timpul să te trezeşti scumpa mea. Căci alegerea nu este grea. Iubeşti pe cel de acasă, dar mă iubeşti şi pe mine. Însă eu şi el suntem acelaşi şi-şi scoate masca şi sufletul ei vede că nu s-a îndrăgostit din nou de altul, ci că l-a iubit pe acelaşi în paradoxul său. Şi se sărută la final, în timp ce cortina cade peste regăsirea unei iubiri ce n-a fost niciodată pierdută.

Victor iese din scenă şi se întoarce cu un cuţit în mână.

Victor: Poate că destinul îmi este să fiu lângă tine, scumpa mea. Dragostea aici mă ocoleşte şi fuge cu altul mult mai bun, iar arta nu mă defineşte, căci cu adevărat sunt doar un nebun.

Îşi înfinge cuţitul în el şi se prăbuşeşte în genunchi cu privirea în sus.

Andreea (din spate, intrând apoi în scenă): Victor, nu eram sigură, dar mi s-a părut că ai zis că mă iub... O doamne! Victor, nu! Şi eu te iubesc! Şi eu te iubesc! Nu mă lăsa singură! Te rog! NU....

Victor (slăbit, după care cade la pământ şi moare): Chinul suprem... Mai bine rămâneam fără final...

Vladimir intră în scenă şi îi vede pe cei doi. Andreea plânge.

Vladimir: Ce s-a întâmplat? Oh, Doamne! E mort?

Andreea (furioasă): De unde naiba a găsit cuţitul ăla? Credeam că am scos orice obiect ascuţit afară din clădirea asta. (tristă) Iubitul meu, of, iubitul meu... Îmi pare atât de rău... N-am vrut decât să-ţi îndeplinesc visul...

Andreea se opreşte ca şi cum timpul s-ar fii oprit în loc. Vladimir vine în faţă şi vorbeşte cu publicul.

Vladimir: Trebuia să ştiu că asta a fost o idee proastă de la început. Când Andreea a venit la mine şi mi-a spus distrusă că iubitul ei, cel mai mare artist în viaţă a fost diagnosticat cu o boală mintală a crei nume nici nu ştiu să îl pronunţ, m-am gândit foarte mult la care ar fii lucrul cel mai bun de făcut. Ideea ca noi să creem o poveste în care eram doar doi necunoscuţi pentru el, actori în ultima sa piesă s-a dovedit dezastruasă. Până la urmă cred că am înnebunit şi noi, crezându-ne poveştile, spunându-ne minciuni. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt şi crezând că el nu-şi mai aduce aminte de ea, am hotărât să ne căsătorim. Dar dragostea nu dispare atât de uşor. El a iubit-o mereu, chiar dacă nu îşi dădea seama. O vedea ca pe o relaţie interzisă, deşi paradoxal era cea mai firească. Înainte să înnebunească a scris acea piesă pentru ei doi. El era Tudor. El era cel ce era disperat să îşi menţină iubita interesată de el, simţind-o că vrea acţiune, lucru pe care el nu i-l putea oferi. A vrut să-i arate că se poate totuşi şi că ar face orice pentru ea. S-a gândit care ar fii finalul cel mai bun pentru ei doi. Dar ideea că ei doi ar avea un final l-a înnebunit, aşa că nu l-a mai scris niciodată. (Ia scenariul de pe jos) Hmm... bietul nebun. L-a scris până la urmă. Şi ce bine l-a scris. Dar nu suport finalul ăsta. Nu îi suport pe ei doi aşa... el mort şi ea mai tristă ca niciodată. Aşa că o să fac sacrificiul suprem şi am să renunţ la ea. Pentru că povestea asta... este mai bine să rămână fără final.

Vladimir iese din scenă. Andreea se ridică apoi şi merge cu spatele până se îndepărtează destul de Victor, dar rămâne în scenă. Victor se ridică şi stă cu spatele la ea.

Andreea: Victor?

Victor se întoarce brusc.

Victor: Andreea... ai venit deja... Trebuie să îţi spun ceva...

Andreea: Şi eu...

Victor: Atunci începe tu.

Andreea se apropie de el şi îl îmbrăţişează.

Andreea: Am o idee. Ce-ar fii să lăsăm scena asta fără final?

Sfârşit.

Drepturile de autor imi apartin exclusiv mie. Piesa poate fi jucata si schimbata dupa bunul plac dar nu fara a fi mentionat numele meu.

Călătorii #4: Bratislava, Slovacia

Am mai fost prin multe locuri de când nu am mai scris. Am simţit o dorinţă de a îmi reaminti totul, aşa că mă reîntorc la a scrie seria mea despre călătorii. Voi încerca să recuperez 2013, 2014, 2015 şi 2016. Sunt multe de scris şi probabil nu-mi mai aduc aminte detalii amănunţite, dar ar trebui să fie destul cât să vă faceţi o idee.

Dacă aţi ratat seria călătoriilor, uitaţi aici link-uri care să vă ducă la postările mele mai vechi:
1. Bonus: Mănăstirea Corbii de Piatră şi Palatul Brukenthal, România.
2. Seria 2013: Budapesta, Ungaria (include şi păreri despre revenirea din 2014) şi Kosice, Slovacia.

Continui cu următoarea destinaţie, după Kosice, tot în Slovacia: Bratislava. Un oraş care m-a surprins în mod plăcut.

Nu am stat decât o noapte acolo şi nu am vizitat/ văzut prea multe.

Încep cu hotelul, care m-a surprins în mod plăcut şi care a devenit rapid unul dintre favoritele mele: Hotel Apollo. Este un stil vechi care oferă însă un sentiment de superioritate. Camera a fost superbă, nu foarte mare, dar nici foarte mică. Baia foarte bine dotată. Totul foarte curat. Primirea impecabilă. A fost primul hotel care ne-a întâmpinat cu mici ciocolăţele care se aflau pe patul fiecăruia. Nu mare lucru, dar un mic detaliu care m-a surprins plăcut. Legat de cameră am avut un singur inconveninent: aerul condiţionat făcea un zgomot ciudat la intervale regulate de timp. Probabil era doar ceva în neregulă cu cel din camera noastră şi din 2013 sigur s-a rezolvat, dar nu a fost oricum destul cât să nu putem dormi sau să ne deranjeze. Sala de mese era şi ea amenajată aparte, iar micul dejun bogat. Hotelul are un lift făcut din sticlă ce oferă o privelişte interesantă în timp ce urci, însă atunci când este foarte cald afară, în lift este ca în saună. Există parcare privată în faţa hotelului care costă. GPS-ul meu însă, fără să-l rog, m-a dus exact la o parcare gratuită peste drum de hotel, la umbră, deci există posibilităţi.

Oraşul l-am vizitat doar în acea seară. Am mers până pe malul Dunării, pe care am mers până în centru. Malul era frumos amenajat. Multă lume stătea pe iarbă, cafenele peste tot. Am văzut turnul UFO, dar de la distanţă. Acesta este situat pe un pod şi are în vârf un restaurant. Se presupune că priveliştea de acolo este frumoasă. Dar o privelişte absolut frumoasă şi gratis o puteţi întâlni dacă mergeţi la Castelul din Bratislava. Nu am intrat în el, deoarece era târziu când am ajuns şi era închis, însă poţi umbla liniştit prin curte de unde vei avea o panoramă frumoasă. Apoi am coborât spre Centrul Vechi, unde am şi mâncat (nu mai ştiu unde, era plin de localuri, dar nimic special, însă mâncarea a fost bună). Sunt multe locuri de unde puteţi lua masa şi multă lume, plin de viaţă. Am văzut şi o statuie interesantă (Cumil). Ne-am mai plimbat pe acolo şi ne-am întors la hotel.

A doua zi am plecat spre Praga. În drumul spre Praga, la ieşirea din Bratislava, este Castelul Devin pe care vă recomand din suflet să-l vizitaţi. Este foarte frumos şi are de asemenea o privelişte interesantă.

Cam atât despre Bratislava. Nu am petrecut mult timp acolo, dar cu siguranţă m-am simţit foarte bine. Nu ezitaţi să treceţi prin el, măcar ca oraş de tranzit. Poze mai jos.

Turnul UFO:

Castelul Bratislava + panoramă castel:

Cumil:

Castelul Devin:

Simulare BAC Lb. Romana cls. a XI-a - pareri

Se dau simulari si intr-a 11-a dintr-un oarecare motiv pe care mi-e greu sa-l inteleg. In mintea unor oameni, teoretic inteligenti care fac aceste lucruri posibile, cu cat mai multe simulari cu atat o sa fie mai bine. Pai aparent nu lipsa simularilor este problema, ci cu totul altceva. Dar ce sa si fac... m-am dus la simularea simularii. Cum a fost? Oribil. Este clar ca toata lumea considera asta o prostie pentru ca nimeni n-o ia in serios.

Subiectele? Facute de niste ordinari care nu stiu ce cauta acolo unde sunt. Limba romana ca si denumire de materie trebuie schimbata in Memorie, pentru ca nu este ceva mai mult de atat. Daca omul nu stie sa scrie sau sa se exprime il vor incurca subiectele. De ce? Pentru ca pana si tu ca un copil cu capul pe umeri, care ai o minte a ta, si nu vrei sa tocesti... Cel mai probabil nu ai nici o sansa.

Sa le analizam putin. Vorbesc acum de subiectele de a XI-a de la real. 

Subiectul 1. Text nu foarte mare. Foarte bine, nu vreau sa-mi pierd timpul citind. 

1. Prima cerinta sinonime. Sa zicem ca ok... 

2. A doua cerinta total tampita cu care se exagereaza dintr-un motiv necunoscut... Explicarea cratimei. Si baga poezia invatata pe de rost din clasa, ca altceva n-ai ce spune si sigur chestia asta nu te va ajuta cu ceva in viata asta... Dar nah... Baga cu elidarea vocalei si alte prostii. 

3. Construire enunt cu expresie/locutiune care sa contina suflet. Nu comentez... Cum spuneam subiecte facute de "destepti". Nu va ganditi ca e o cerinta grea. Nu. E doar retardata.

4. Doua motive literare. Din nou o prostie. Motivele astea literare nu stiu de ce exista ca ceva ce trebuie identificat in text. Sunt sigur ca fiecare scriitor a stat el clar sa se gandeasca ce motive literare sa bage in opera lui (daca exista conceptul pe vremea lui).

5. Perspectiva narativa. Usor.

6. Doua secvente ce sa contureze dimensiunea temporala. E "plin" textul de asa ceva. Nu comentez.

7. Rolul verbelor la perfect simplu. Alta prostie a analizei pe text. Analiza care omoara tot ce avea bietul scriitor in inima cand s-a apucat sa scrie. Dar nu comentez prea mult, ca dupaia nu mai am ce zice pt subiectul 3.

8. Doua trasaturi ale genului epic. Usor.

9. Comenteaza secventa. Din nou. Un subiect in care trebuie sa-ti dai cu parerea. Dar atentie ca trebuie sa te legi de orice chestie si sa nu spui ce vezi tu in aceasta secventa ci ce trebuie sa vezi. Pentru ca eu daca vad in secventa ceva gresit, ceva ce corectorul considera o aberatie, am pierdut punctele. Si totusi poate ca nu e o aberatie. Poate ca totusi nu gandim toti la fel. Cum? Nu gandim toti la fel. Asa ceva nu se poate accepta! Acest om nu trebuie sa treaca bac-ul. Nah, ca iar mi-am pierdut cumpatul. Zau ca n-o sa mai am ce sa scriu la subiectul 3. 

Subiectul al 2-lea. Eseu argumentativ.

Sa zicem ca asta de obicei e un subiect ok. Dar tema nu stiu cine a ales-o dar suferea grav de lipsa de imaginatie. Pentru ca ghiciti ce? E de rahat. "Importanta vizionarii ecranizarilor dupa opere literare." Nu mai comentez...

Subiectul al 3-lea. Sau mai bine spus subiectul de toceala. Aici nu se testeaza altceva decat cat de buna e memoria elevului. Si trebuie sa fie buuuuna rau de tot, caci trebuie sa scrie minim 600 de cuvinte. 

Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-o nuvela. 

Aici vine din nou analiza. Analiza prosteasca pana la cel mai mic detaliu ce distruge orice urma de frumos in literatura. Deja am obosit de la cat de mult ma enerveaza prostia asta. Asa ca n-am sa mai comentez desi de abia asteptam sa ajung la acest subiect. N-are rost. Ce pot sa spun e ca n-am invatat pentru aceasta simulare... Insa am stiut, si am scris din mintea mea. Aberatii? In nici un caz. Dar n-am tocit. Sunt curios daca un copil care stie si scrie din mintea lui poate lua nota mare sau trebuie neaparat tocita varianta care reprezinta o idee general acceptata si care contine cuvinte pompoase. O sa revin cu nota pe care am luat-o. Chiar sunt curios.

Deci limba romana. Mi-e groaza si scarba de ce sunt obligat sa fac ca om pentru a merge mai departe in viata. Poate ca elevii nu sunt atat de prosti pe cat sunt considerati, poate ca nu de simulari avem nevoie. De ce avem nevoie atunci? Pai e simplu. De normalitate. O materie care trebuie schimbata de la radacini pentru a o schimba in ceva care conteaza. Niste subiecte care trebuie facute de oameni cu cap si care sa testeze lucruri pe care un elev trebuie sa le stie, nu lucruri pe care le va uita imediat dupa ce da BAC-ul. E trist. Nu numai faptul ca nimic nu se va schimba. Ci ca lumea sta cu mainile in san si accepta asemenea monstruozitati. Ce se va alege de noi? Praful. 

PS: Poate ca exprimarea nu a fost cea mai academica. Nici nu vreau sa fie o teza de doctorat. Vreau sa o inteleaga si prostii aia dupa care suntem "obligati" sa ne luam. 

Ah... Si asa ca incheiere. Se potriveste si la asta si la ce va mai urma. Nu e a mea, am citit-o pe net. Mi s-a parut foarte tare. "Trecut de rahat avem, prezent de rahat avem, bine ca n-avem niciun viitor."

O zi buna!

Edit: Nota 9,30.